Cufundata intr-un vis etern si plin de fericire,
Blajina, naiva fiind, ma inec in iubire.
Si chipul tau angelic printre valuri il zaresc,
Doar ochii tai ca de senin ma fac sa supravietuiesc.
Zadarnic imi petrec in minte viata-mi de pana acum;
Acum totul e nou si parca ce e vechi s-a facut scrum.
O floare pura mi-ai parut in prima zi cand te-am vazut,
Baiat cu zambet cristalin erai, cand eu te-am cunoscut.
Incredere...speranta
Imi aduc aminte de fiecare strop de fericire din viata mea, dar si de fiecare aroma trista, o tristete apasatoare ce nu iesea cu usurinta din inima mea, caci, printr-un mod absolut de neinteles se intiparea in mintea-mi.
Am invatat sa merg mai departe, sa sper.
"In ziua de azi viata nu mai e asa de buna...destinul insusi pare un infinit trist, absurd"...spun unii.
Multi nici nu mai cred in destin, altii nu mai cred nici in ei. Si uneori imi vine sa ma iau cu mainile de par cand aud asta...nu mai cred in ei, in iubire, in destin...dar atunci in ce cred?
E totusi trist sa vezi cum oamenii sunt precum niste stafii pierdute pe un oarecare bulevard in cautare de...nimic. Niste fiinte...de fapt nici nu se pot numi fiinte...sunt lipsite de suflet, de vlaga, de putere, de incredere.
Stiu oameni care si-au pierdut orice speranta, le e parca frica sa cunoasca noi adevaruri, le e teama de ei insisi.
Eu inca mai am speranata, cred in mine, in ceea ce as putea face doar folosindu-ma de minte, de suflet, de trairi.
Nu cred ca viata e o absurditate. Cred ca fiecare din noi avem ceva de facut, un fel de menire si trebuie sa avem incredere...speranta ca vom izbandi si ca viata e frumoasa si trebuie traita. Nu sunt de acord cu cei ce considera un adevar universal, acela ca nu au nimic de facut in viata asta, ca nu sunt buni de nimic, ca nu se pricep nici macar la un lucru...un singur lucru... Am totusi o oarecare retinere in ceea ce ii priveste pe acesti...hai sa le zicem "incuiati"...acesti oameni care se considera inferiori, care nu gandesc, practic. Nu au sentimente, nu vor sa judece cu sufletul. Cum e posibil sa nu fii bun la nimic? De ce oare tinerii din ziua de azi gandesc asa? De ce oare si-au pierdut increderea? Cu totii suntem buni la ceva. Asta e un adevar plin de desavarsire, un adevar universal, nu ceea ce cred ei...toti suntem capabili sa realizam ceva, insa nu ne dam seama de ce suntem in stare. E, acest lucru nu denota altceva decat faptul ca nu ne cunoastem indeajuns, nu stim cate putem face. De multe ori ne intrebam dupa ce realizam ceva: "Oare chiar am infaptuit acest lucru?". Si ne mai numim uneori si "geniali": "Ce genial sunt!".
Acest ultim lucru este binevenit...complimentele adresate fiintei noastre, eului nostru sunt binevenite intotdeauna.
Trebuie sa credem in noi, dragii mei, sa nu cadem niciodata in patima durerii, a neincrederii, a singuratatii. Trebuie sa gandim cu sufletul, sa ne folosim de el, nu sa il lasam prada negurei, care o data ce l-a captivat, cu siguranta nu ii va mai da drumul.
Trebuie sa avem incredere...speranta.
Am invatat sa merg mai departe, sa sper.
"In ziua de azi viata nu mai e asa de buna...destinul insusi pare un infinit trist, absurd"...spun unii.
Multi nici nu mai cred in destin, altii nu mai cred nici in ei. Si uneori imi vine sa ma iau cu mainile de par cand aud asta...nu mai cred in ei, in iubire, in destin...dar atunci in ce cred?
E totusi trist sa vezi cum oamenii sunt precum niste stafii pierdute pe un oarecare bulevard in cautare de...nimic. Niste fiinte...de fapt nici nu se pot numi fiinte...sunt lipsite de suflet, de vlaga, de putere, de incredere.
Stiu oameni care si-au pierdut orice speranta, le e parca frica sa cunoasca noi adevaruri, le e teama de ei insisi.
Eu inca mai am speranata, cred in mine, in ceea ce as putea face doar folosindu-ma de minte, de suflet, de trairi.
Nu cred ca viata e o absurditate. Cred ca fiecare din noi avem ceva de facut, un fel de menire si trebuie sa avem incredere...speranta ca vom izbandi si ca viata e frumoasa si trebuie traita. Nu sunt de acord cu cei ce considera un adevar universal, acela ca nu au nimic de facut in viata asta, ca nu sunt buni de nimic, ca nu se pricep nici macar la un lucru...un singur lucru... Am totusi o oarecare retinere in ceea ce ii priveste pe acesti...hai sa le zicem "incuiati"...acesti oameni care se considera inferiori, care nu gandesc, practic. Nu au sentimente, nu vor sa judece cu sufletul. Cum e posibil sa nu fii bun la nimic? De ce oare tinerii din ziua de azi gandesc asa? De ce oare si-au pierdut increderea? Cu totii suntem buni la ceva. Asta e un adevar plin de desavarsire, un adevar universal, nu ceea ce cred ei...toti suntem capabili sa realizam ceva, insa nu ne dam seama de ce suntem in stare. E, acest lucru nu denota altceva decat faptul ca nu ne cunoastem indeajuns, nu stim cate putem face. De multe ori ne intrebam dupa ce realizam ceva: "Oare chiar am infaptuit acest lucru?". Si ne mai numim uneori si "geniali": "Ce genial sunt!".
Acest ultim lucru este binevenit...complimentele adresate fiintei noastre, eului nostru sunt binevenite intotdeauna.
Trebuie sa credem in noi, dragii mei, sa nu cadem niciodata in patima durerii, a neincrederii, a singuratatii. Trebuie sa gandim cu sufletul, sa ne folosim de el, nu sa il lasam prada negurei, care o data ce l-a captivat, cu siguranta nu ii va mai da drumul.
Trebuie sa avem incredere...speranta.
Scrisoare pentru tine...
Dragul meu amic,
Trairi multiple si diferentiate se contopesc si se devolta in sufletul meu, dand nastere unui sentiment tulburator de neliniste, ce nu poate fi stapanit.
Sunt chinuita de o infinitate eterna si de o tensiune extrema, simtind in acelasi timp o necesitate de exteriorizare deosebit de profunda.
Incep sa cred ca tihna ce imi domina sufletul pana acum, este inlocuita de jind, de neliniste, de pasiune.
Inca din prima clipa cand te-am vazut, viata din mine a palpitat intr-un ritm esential, alert, simtind cum individualul se transforma in universal, cum sentimentele incepeau sa tinda catre o ascendenta universala.
Am simtit in acea clipa cum imi pierd echilibrul si uniformitatea, inima tresaltandu-mi, inconjurata fiind de un sentiment ce o cuprinsese in intregime.
Imi parea ca am vazut un inger, o minune cu ochi ca de senin si cu un zambet tulburator de miraculos.
Era o feerie totala in inima mea ce rasarea in fondul cel mai adanc al fiintei mele.
Era o senzatie de nestapanit, ploua cu fericire in sufletul meu si parca tu incepeai sa devii centru al universului meu.
Ma indragostisem, desi aparent nu putea nimeni sa sesizeze acest lucru, insa in interiorul fiintei mele simteam asta. Simteam cum totul se schimbase inauntrul meu, cum treceam printr-o faza lirica ce facea ca mintea mea sa fie strabatuta de tot felul de versuri, rupandu-se parca barierele si limitele obisnuite ale existentialului si ale imaginarului poetic.
Dupa aceasta intrevedere ce mi-a marcat practic toata gandirea si pacea interioara, corpul mi-a fost patruns de o nebunie interioara.
Ideea de a ma indragosti nu facea parte din planurile mele recente, insa inima mea naiva nu a putut rezista unei asemenea voci de inger, unui asemenea chip ale carui trasaturi imi dadeau iluzia unei fiinte perfecte, extraordinare, parca venita dintr-un colt al Paradisului.
Am vrut cu tot dinadinsul sa te mai vad inca o data, sa-ti mai zaresc ochii cei cristalini ce reflecata sufletul tau pur si iti lumineaza intreg chipul.
N-am banuit niciodata ca pot simti acest vartej de sentimente pentru o persoana, sa pot sa am atata inspiratie, incat sa nu ma opresc din a scrie versuri. Nu am stiut ca pot visa asa de des cu ochii deschisi, avand in minte chipul unei persoane, aceea fiind tu.
Nu am crezut ca aceasta fluiditate de sentimente poate da nastere unei convergente ideale a elementelor vietii launtrice, ca poate crea un ritm intens care ajunge sa determine o lupta a mintii cu inima. Nu e usor sa tii sentimentele ascunse in inima ta, dar nu e usor nici sa le exteriorizezi. Mie imi lipseste curajul, desi parca imi ascult inima soptindu-mi ca ar trebui sa marturisesc totul, sa spun ce simt.
Insa nu e totul atat de usor. Nu e usor sa faci acest pas, fara a fi macar o data bantuit de o teama ce duce la neliniste launtrica. Mi-e teama ca in loc de o dragoste impartasita voi afla o stare de suferinta totala, adica aceea ca sentimentele tale pot sa nu fie aceleasi. De aceea, mi-e atat de greu sa dau frau liber sentimentelor, sa le spun direct, incat singura modalitate prin care pot sa le exteriorizez este aceea a scrisului. Scriu poezii, sunt o poeta ce tinde spre desavarsire, spre cunoasterea absoluta a oricarei stari existentiale. Pe de alta parte, am simt extraordinar cand scriu si-mi astern gandurile, insa pe de alta parte, aceasta pasiune pentru lirism ma face sa nu pot sa spun mereu cuiva in fata ce simt.
Tie nu am putut sa ti-o spun nici la a doua intalnire.
Sentimentele pentru tine au inceput sa tinda catre absolut, am avut puterea sa zambesc in nou, sa imi simt inima batand cu o forta atat de patrunzatoare si de nemarginita, incat simt ca as putea sa trec peste orice obstacol, care ma impiedica sa ajung la tine; as indura orice suferinti numai ca sa stiu ca tie ti-e bine.
M-am bucurat enorm cand la a sfarsitul celei de-a doua intrevederi am putut sa te simt, sa-ti sarut obrajii. As fi vrut ca acel moment sa fie unul desprins din eternitate, sa putem sa ramanem asa, nedezlipiti. Mi-as fi dorit sa nu dispara absolutul, iar starile de emotie si de dorinta de a fi langa tine pe care le simteam atunci, sa se prelungeasca la infinit, noi transformandu-ne macar intr-un sambure de fericire eterna.
Dragul meu, toate aceste sentimente sunt din sufletul meu ce tanjeste zi si noapte dupa tine, dupa faptul ca noi sa devenim prizonieri ai iubirii ce traiesc intr-o realitate profunda.
Vreau acest lucru, vreau sa devenim un singur suflet in care sa domine iubirea, curajul de a depasi orice greutati si pace interioara.
Aceasta scrisoare am scris-o in scopul convingerii tale in legatura cu sentimentele ce-mi strabat pe de-a-ntregul inima si in speranta ca tu sa ma placi asa cum sunt, sa-mi impartasesti dragostea, trairile sufletesti si aceast jind de nestapanit.
Cu multa dragoste si sinceritate,
a ta amica.
Trairi multiple si diferentiate se contopesc si se devolta in sufletul meu, dand nastere unui sentiment tulburator de neliniste, ce nu poate fi stapanit.
Sunt chinuita de o infinitate eterna si de o tensiune extrema, simtind in acelasi timp o necesitate de exteriorizare deosebit de profunda.
Incep sa cred ca tihna ce imi domina sufletul pana acum, este inlocuita de jind, de neliniste, de pasiune.
Inca din prima clipa cand te-am vazut, viata din mine a palpitat intr-un ritm esential, alert, simtind cum individualul se transforma in universal, cum sentimentele incepeau sa tinda catre o ascendenta universala.
Am simtit in acea clipa cum imi pierd echilibrul si uniformitatea, inima tresaltandu-mi, inconjurata fiind de un sentiment ce o cuprinsese in intregime.
Imi parea ca am vazut un inger, o minune cu ochi ca de senin si cu un zambet tulburator de miraculos.
Era o feerie totala in inima mea ce rasarea in fondul cel mai adanc al fiintei mele.
Era o senzatie de nestapanit, ploua cu fericire in sufletul meu si parca tu incepeai sa devii centru al universului meu.
Ma indragostisem, desi aparent nu putea nimeni sa sesizeze acest lucru, insa in interiorul fiintei mele simteam asta. Simteam cum totul se schimbase inauntrul meu, cum treceam printr-o faza lirica ce facea ca mintea mea sa fie strabatuta de tot felul de versuri, rupandu-se parca barierele si limitele obisnuite ale existentialului si ale imaginarului poetic.
Dupa aceasta intrevedere ce mi-a marcat practic toata gandirea si pacea interioara, corpul mi-a fost patruns de o nebunie interioara.
Ideea de a ma indragosti nu facea parte din planurile mele recente, insa inima mea naiva nu a putut rezista unei asemenea voci de inger, unui asemenea chip ale carui trasaturi imi dadeau iluzia unei fiinte perfecte, extraordinare, parca venita dintr-un colt al Paradisului.
Am vrut cu tot dinadinsul sa te mai vad inca o data, sa-ti mai zaresc ochii cei cristalini ce reflecata sufletul tau pur si iti lumineaza intreg chipul.
N-am banuit niciodata ca pot simti acest vartej de sentimente pentru o persoana, sa pot sa am atata inspiratie, incat sa nu ma opresc din a scrie versuri. Nu am stiut ca pot visa asa de des cu ochii deschisi, avand in minte chipul unei persoane, aceea fiind tu.
Nu am crezut ca aceasta fluiditate de sentimente poate da nastere unei convergente ideale a elementelor vietii launtrice, ca poate crea un ritm intens care ajunge sa determine o lupta a mintii cu inima. Nu e usor sa tii sentimentele ascunse in inima ta, dar nu e usor nici sa le exteriorizezi. Mie imi lipseste curajul, desi parca imi ascult inima soptindu-mi ca ar trebui sa marturisesc totul, sa spun ce simt.
Insa nu e totul atat de usor. Nu e usor sa faci acest pas, fara a fi macar o data bantuit de o teama ce duce la neliniste launtrica. Mi-e teama ca in loc de o dragoste impartasita voi afla o stare de suferinta totala, adica aceea ca sentimentele tale pot sa nu fie aceleasi. De aceea, mi-e atat de greu sa dau frau liber sentimentelor, sa le spun direct, incat singura modalitate prin care pot sa le exteriorizez este aceea a scrisului. Scriu poezii, sunt o poeta ce tinde spre desavarsire, spre cunoasterea absoluta a oricarei stari existentiale. Pe de alta parte, am simt extraordinar cand scriu si-mi astern gandurile, insa pe de alta parte, aceasta pasiune pentru lirism ma face sa nu pot sa spun mereu cuiva in fata ce simt.
Tie nu am putut sa ti-o spun nici la a doua intalnire.
Sentimentele pentru tine au inceput sa tinda catre absolut, am avut puterea sa zambesc in nou, sa imi simt inima batand cu o forta atat de patrunzatoare si de nemarginita, incat simt ca as putea sa trec peste orice obstacol, care ma impiedica sa ajung la tine; as indura orice suferinti numai ca sa stiu ca tie ti-e bine.
M-am bucurat enorm cand la a sfarsitul celei de-a doua intrevederi am putut sa te simt, sa-ti sarut obrajii. As fi vrut ca acel moment sa fie unul desprins din eternitate, sa putem sa ramanem asa, nedezlipiti. Mi-as fi dorit sa nu dispara absolutul, iar starile de emotie si de dorinta de a fi langa tine pe care le simteam atunci, sa se prelungeasca la infinit, noi transformandu-ne macar intr-un sambure de fericire eterna.
Dragul meu, toate aceste sentimente sunt din sufletul meu ce tanjeste zi si noapte dupa tine, dupa faptul ca noi sa devenim prizonieri ai iubirii ce traiesc intr-o realitate profunda.
Vreau acest lucru, vreau sa devenim un singur suflet in care sa domine iubirea, curajul de a depasi orice greutati si pace interioara.
Aceasta scrisoare am scris-o in scopul convingerii tale in legatura cu sentimentele ce-mi strabat pe de-a-ntregul inima si in speranta ca tu sa ma placi asa cum sunt, sa-mi impartasesti dragostea, trairile sufletesti si aceast jind de nestapanit.
Cu multa dragoste si sinceritate,
a ta amica.
Leapsa
Cele mai romantice 5 melodii... :-? Am primit leapsa de la Denisa.
Pai sa ma gandesc...:
* Celine Dion- My heart will go on
* Whitney Huston- I will always love you
* Aaliah- Miss you
* Jennifer Lopez- No me ames
* Mariah Carey- We belong together.
Pai sa ma gandesc...:
* Celine Dion- My heart will go on
* Whitney Huston- I will always love you
* Aaliah- Miss you
* Jennifer Lopez- No me ames
* Mariah Carey- We belong together.
O dorinta
Daca as mai avea o singura dorinta Mi-as dori sa ma trezesc in fiecare dimineata
Cu sunetul respiratiei tale pe gatul meu,
Cu caldura buzelor tale pe obrazul meu,
Cu atingerea degetelor tale pe pielea mea,
Sa-ti simt inima batand langa a mea.
As vrea sa fiu cu tine
As vrea sa fiu cu tine,Sa ne tinem de mana,
Sa ma iubesti pe mine
Si sa fim impreuna.
Cu zambetul tau dulce
Pe loc m-ai cucerit
De ochii tai albastri
Eu m-am indragostit.
Esti tot ce mi-am dorit
Si inima imi bate
As vrea sa fii cu mine
Si sa te simt aproape.
Intalnire cu dragostea
Cand l-am vazut eu prima oara
La el nimic nu m-atragea.
Cand l-am vazut in alta seara
In ochi mereu el ma privea.
Dar cand pe el l-am cunoscut
Si cand pe mana m-a atins
Atunci, pe loc am realizat
Ca-n inima-un foc s-a aprins.
Ghiocelul
Ghiocelul e un clopotel de argint
Care-nfloreste in padurea de cristal incolor
Unde izvoarele-si arunca stropii licurind
Si unde niciodata sperantele nu mor.
Fluture de as fi
Fluture de as fi
Chiar de-as trai o zi
Spre tine as zbura
Nicicand nu te-as uita.
Ca ai un chip frumos
Si-un zambet luminos
Mereu acesta-mi pare
Ca-i o raza de soare.
Privesc in ochii tai
Si vad sclipiri in ei
Cand glume-mi povestesti
Mereu ma-nveselesti.
De-as fi cu tine
De-as fi cu tine asa zbura
Si inapoi nu m-as uita.
Sa fim prieteni pe vecie
Ar fi o mare bucurie.
Dar trec pe ulita tarziu
Si glasul tau nu il mai stiu.
Ce bine ne intelegeam
Atunci cand prieteni noi eram.
Ce mult eu m-as mai bucura
De ai veni la poarta mea
Sa ma saluti si sa vorbim
Prieteni buni iarasi sa fim.
Cat de mult te iubesc
Esti mereu in mintea mea
Si oriunde eu voi fi
Dragostea si inma
Ti ti le voi darui.
Am incercat de multe ori
Sa iti spun cat te iubesc
Am incercat, dar in zadar
Caci tu nu vezi cat te doresc.
Nimeni nu ma va face
Sa te uit vreodata
Numai de tine-mi place
Ai inima mea toata.
Tu
Cand pe tine prima data te-am vazut,
De atunci inima mea a stiut
Ca pentru totdeauna te va iubi
Si in gandul meu mereu vei fi.
Tu ai fost singurul ce mi-a daruit
Fericire, iubire, tot ce mi-am dorit;
Langa tine am prins aripi si-am zburat
Spre cer, si doar pe tine te-am visat.
Am crezut ca tu mereu vei fi
Iubirea mea, si ca-mi vei darui
Tot ce visasem sa primesc
Caci esti ingerul meu si te iubesc.
Langa tine am dat si de greu;
Dar, fiindca esti in sufletul meu,
Am reusit sa trec peste toate
Si am lasat totul in spate.
Tu cu mine ai stiut cum sa te porti
Mi-ai deschis ale inimii tale porti
M-ai lasat sa te descopar si-am vazut
Ca tu esti exact ce as fi vrut.
In inima mea mereu tu vei fi
Si pana la moarte te voi iubi
Caci tu ai fost prima mea iubire
Si numai tu mi-ai daruit fericire.
Pustiu
Am sperat ca intr-o zi imi voi intalni iubirea,
Am sperat ca in pragul meu va sta fericirea,
Am sperat, si sper
Ca timpul nu va trece efemer.
As fi vrut inconjurul lumii sa-l fac.
Mi-as fi dorit cu o papiota si cu-n ac
Sa cos ranile ce ma apasa,
Sa uit de tot, si raul din suflet sa-mi iasa.
Mama (pentru mama mea)
Mama, "cea mai scumpa fiinta din lume"
Ce ne arata calea cea dreapta in viata.
Cu un zambet cald
ne alina suferinta atunci cand suntem tristi.
Mama e raza de lumina
pe care trebuie s-o urmam in viata.
E umarul pe care ne sprijinim,
E tot ceea ce iubim.
Poezia
Poezia e o apa
Care curge neincetat
Printre stancile de piatra
Din muntele luminat.
Poezia e o floare,
Poezia e un gand,
E o dulce alinare,
O minune pe Pamant.
Tot ce vrei e poezie-
Viata, moarte, toate sunt
O esenta a simtirii
Transformata in cuvant.
Care curge neincetat
Printre stancile de piatra
Din muntele luminat.
Poezia e o floare,
Poezia e un gand,
E o dulce alinare,
O minune pe Pamant.
Tot ce vrei e poezie-
Viata, moarte, toate sunt
O esenta a simtirii
Transformata in cuvant.
Iubirea mea
Lumina a ochilor mei, dor
Eu doar pe tine te iubesc.
Cand pleci de langa mine mor,
Cand te apropii ma topesc.
Esti soarele din viata mea
Si chipul tau il indragesc
As vrea sa fiu numai a ta
Sa ma iubesti, sa te iubesc.
Cand noaptea stelele apar
Nu incetez sa le privesc
Gandu-mi zboara la tine iar
Si le soptesc ca "te doresc".
Esti bucuria vietii mele
Esti visul meu din asta noapte
Si dintre miile de stele
Te-aleg sa-mi fii mereu aproape.
Dac-as fi acum o stea
De pe cerul instelat
Mi-as dori sa fii cazut
Si tu sa ma fii uitat.
De ce ochii tai frumosi
Nu ma vad asa cum sunt?
Nu sunt altfel decat tine
Caci traiesc pe-acest pamant.
Eu nu sunt la suflet rea
Nici nu-mi place sa urasc
In ai mei ochi de te-ai uita
Ai vedea cat te iubesc.
Te vad in fiecare zi
Si nu pot sa te privesc
Dupa tot ce tu mi-ai zis
N-am curajul sa-ti vorbesc.
Oare tu te-ai suparat
De nu vrei ca sa-mi vorbesti?
Eu cu tine-as vrea sa fiu
Sa te iubesc, sa am iubesti.
De pe cerul instelat
Mi-as dori sa fii cazut
Si tu sa ma fii uitat.
De ce ochii tai frumosi
Nu ma vad asa cum sunt?
Nu sunt altfel decat tine
Caci traiesc pe-acest pamant.
Eu nu sunt la suflet rea
Nici nu-mi place sa urasc
In ai mei ochi de te-ai uita
Ai vedea cat te iubesc.
Te vad in fiecare zi
Si nu pot sa te privesc
Dupa tot ce tu mi-ai zis
N-am curajul sa-ti vorbesc.
Oare tu te-ai suparat
De nu vrei ca sa-mi vorbesti?
Eu cu tine-as vrea sa fiu
Sa te iubesc, sa am iubesti.
Acum se lasa seara
La tine ma gandesc
Dar inca n-am curajul
In ochi sa te privesc.
Ca de matase-i pielea-ti
Si glasul tau- vrajit
Si ochii tai albastri
De tot m-au cucerit.
Oare-o sa ma vreo sansa
Cu tine ca sa fiu,
Sa ne tinem de mana,
Parfumul sa ti-l stiu?
Sunt foarte-ndragostita
De chipul tau de inger
Si dragostea mea toata
As vrea sa ti-o ofer.
Ca un inger tu imi pari
Si noaptea te visez.
As vrea macar o clipa
Sa te imbratisez.
La tine ma gandesc
Dar inca n-am curajul
In ochi sa te privesc.
Ca de matase-i pielea-ti
Si glasul tau- vrajit
Si ochii tai albastri
De tot m-au cucerit.
Oare-o sa ma vreo sansa
Cu tine ca sa fiu,
Sa ne tinem de mana,
Parfumul sa ti-l stiu?
Sunt foarte-ndragostita
De chipul tau de inger
Si dragostea mea toata
As vrea sa ti-o ofer.
Ca un inger tu imi pari
Si noaptea te visez.
As vrea macar o clipa
Sa te imbratisez.
Esti tot ce mi-am dorit
Si inima imi bate
As vrea sa fii cu mine
Si sa te simt aproape.
Singuratate
Singura pe strada
Astept un raspuns.
Singura in noapte
Privirea mi-am ascuns.
Stau si privesc la stele
Cum stralucesc pe cer
Si vad cum noaptea vine
Invaluita in mister.
Astept un raspuns.
Singura in noapte
Privirea mi-am ascuns.
Stau si privesc la stele
Cum stralucesc pe cer
Si vad cum noaptea vine
Invaluita in mister.
